Skip to content

Cine a fost Sandu Marin? Un slujitor mentorat de Duhul Sfânt (Auto-biografie)

Aprilie 26, 2015

sanduDar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26).

SANDU MARIN „Dar, după cum este scris: «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» Nouă, însă, ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Cor 2:9-10).

M-am născut în 28 ianuarie 1929, în comuna Buceşti, judeţul Galaţi. Părinţii mei au fost oameni simpli, fără şcoală, iar religia pentru ei era foarte importantă. Ne-au învăţat să respectăm datinile şi tradiţiile Bisericii Ortodoxe şi chiar insistau să ne rugăm cu faţa spre Răsărit, iar la sfârşit să ne facem semnul crucii. Mama, fiind mai religioasă decât tata, ne spunea că dacă vrem să ne mântuim sufletele atunci trebuie să respectăm toate obiceiurile acestea.

În perioada copilăriei o însoţeam pe mama la Adunarea Oastea Domnului, însă, când am ajuns la pubertate, alte lucruri au fost mai importante pentru mine. Adunarea nu mai era pe lista mea cu priorităţi şi nici nu mă gândeam că va fi vreodată, însă Dumnezeu este Cel care are ultimul cuvânt.

Astfel, când fratele meu Dumitru, mai mare decât mine cu 10 ani, s-a întors din armată, m-a rugat să merg cu el la adunare. I-am respins invitaţia imediat, însă el a continuat să insiste, spunân- du-mi că vor mai fi şi alţi tineri acolo. Auzind eu lucrul acesta am acceptat să merg cu el. Adunarea era la Costache Negri şi pentru că erau foarte mulţi oameni slujba s-a ţinut în grădina familiei Vârtosu.

Serviciul religios a început sâmbătă seara şi s-a încheiat duminică seara. Predicatori au fost Bălăuţă din Bacău, Silviu din Cluj, Ioan Marini şi Traian Dorz.

Prima zi o petrecusem alături de nişte tineri care nu erau ostaşi, glumind şi povestind. Nu am dat importanţă rugăciunilor şi cuvântărilor ţinute de acei predicatori „însemnaţi”, cum îi numea fratele meu. A doua zi, în jurul orei 9, în timp ce Ioan Marini predica, a sosit un preot ortodox din Cudalbi. Acesta a intrat în grădină şi a început să-l insulte pe Ioan Marini:

– Măi îngâmfaţilor, aţi venit voi cu ostăşia voastră să stricaţi religia şi tradiţia strămoşească! Ne-a mâncat atâţia ani viermele baptist şi acum veniţi şi voi cu învăţătura voastră, ca să tulburaţi credinţa oamenilor…

M-am apropiat încet de locul în care se aflau cei doi şi mă uitam când la preot, când la predicator. Ioan Marini era slab, chiar foarte slab, iar preotul era la cealaltă extremă. Marini nu spunea nimic, dar preotul nu mai înceta în a arunca insulte la adresa lui Marini şi a întregii adunări. Însă toată zarva asta nu dură mult, deoarece gazda, ortodox şi el, a luat un par şi s-a repezit la preot, spunându-i:

– Cine-i mai îngâmfat, mă? El sau tu? Nu vezi cum curge grăsimea de pe tine? Cine ţi-a dat voie să intri în grădina mea şi să tulburi liniştea? Stai că te învăţ eu pe tine!

Preotul s-a suit repede în şaretă şi a luat-o la galop. Dupa plecarea acestuia, Ioan Marini a citit din Isaia 53, unde prorocul vorbeşte despre suferinţele şi patimile prin care avea să treacă Mântuitorul lumii – Isus Hristos. Cuvintele acelea au străpuns inima mea şi toate îndoielile şi prejudecăţile pe care le-am avut au dispărut. Simţeam că vreau să ştiu mai multe despre acest Isus. Exemplul de răbdare şi tăcere în faţa preotului dat de Ioan Marini mi-a schimbat părerea pe care o aveam despre ostaşi. De aceea, când fratele Traian Dorz i-a îndemnat să meargă în faţă pe toţi acei ce doresc să încheie legământ cu Domnul, eu am fost primul care a răspuns. Domnul s-a atins de mine în ziua aceea şi ştiam că viaţa mea nu o să mai fie la fel din acel moment. În mine se născuse dorinţa de a şti mai multe despre Dumnezeu, de a-L cunoaşte mai mult. Am simţit atunci că Dumnezeu mă cheamă să-L vestesc celor din întuneric.

La scurt timp după ce mi-am predat viaţa în mâna Domnului, fraţii din adunarea Oastea Domnului m-au pus să slujesc. Am fost invitat să predic în biserica locală, în Buceşti,dar şi în cele din satele vecine: Lieşti, Nămoloasa, Criviţa, Costache Negri, Moisei, Comăneşti etc.

În anul 1946, o secetă mare a cuprins Moldova de Sud. Întreaga recolta s-a uscat şi, inevitabil,o foamete cumplită şi-a arătat colţii. Oamenii erau disperaţi; cei credincioşi sperau că Dumnezeu v-a aduce izbăvire… şi izbăvirea a venit, însă nu era tocmai cum s-au aşteptat ei. Fraţii din comuna Chiuieşti, judeţul Cluj (în vremea aceea judeţul Someş), au trimis un delegat în zona noastră cu următoarea misiune: să găsească tineri şi tinere doritori să lucreze în Ardeal, plata constând în hrană şi îmbrăcăminte.

Ne-am adunat la Iveşti. Eram 28 de tineri, din mai multe localităţi, cu vârsta cuprinsă între 15-20 de ani. Pentru că eram predicator şi mulţi mă cunoşteau, părinţii tinerilor au decis ca eu să fiu conducătorul lor şi şi-au sfătuit copiii să mă asculte.

Datoria mea era să-i ajut şi să-i învăţ să rămână lângă Domnul.

Odată ajunşi în Chiuieşti am avut parte de o mare surpriză: întreg satul ne-a primit cu braţele deschise. Erau acolo ortodocşi, baptişti, penticostali, catolici, ostaşi. Erau mulţi, iar noi eram aşa de bucuroşi că suntem primiţi cu atâta bucurie şi căldură. Am avut grija ca fiecare tânăr de care eram responsabil să fie luat în grijă de către o familie. Eu nu voiam să lucrez numai pentru mâncare şi îmbrăcămine. Eram fierar şi voiam să lucrez pentru bani, ca să pot să-mi ajut şi familia din Moldova.

Astfel, mi-am închiriat un loc micuţ în care să mă pot refugia după o zi obositoare. După 2 săptămâni de la sosirea mea în Ardeal mi-am găsit şi de lucru: în satul Dealul Mare, la 15 km distanţă de Chiuieşti, locuia un om care avea o fierarie, însă din cauza bătrâneţii şi a bolii el nu se mai putea ocupa de ea aşa că mi-a închiriat-o pe gratis.

Toate erau bune şi frumoase, însă un lucru îmi lipsea… în satul acela nu era adunare de ostaşi, ci numai de penticostali, iar despre aceştia eu auzisem niste poveşti tulburătoare, cum duhurile rele îi trântesc de pământ, se zvârcolesc şi fac spume la gură. Când am aflat că printre tinerii de care eram responsabil se aflau unii care frecventau bisericile penticostale i-am mustrat şi le-am cerut să nu mai meargă la adunările acestora. Atunci eram convins că gestul meu a fost unul bun. Printre clienţii mei se aflau şi penticostali. De multe ori, în timp ce eu le executam comanda, ei îmi vorbeau despre credinţa lor. Eram aşa de supărat pe ei şi adeseori îi reduceam la tăcere spunându-le: „Despre religie să vorbiţi la biserică. La atelier vorbim despre ce aveţi nevoie, iar eu vă servesc.”

Din banii pe care îi obţineam la atelier cumpăram grâu şi mălai pe care sora mea Culina le ducea cu ea înapoi în Moldova, unde era aşteptată cu nerăbdare de restul familiei. Astfel, familia mea a reuşit să treacă cu bine peste aceea perioadă dificilă.

Ori de câte ori Culina venea în Ardeal după provizii, stătea în gazdă la o soră penticostală, Rusandra Voievod. Într-o joi seara, amândouă au venit la mine la fierarie şi m-au rugat stăruitor să merg cu ele la biserica penticostală. Nici nu am vrut să aud aşa ceva; nu voiam să am de-a face cu duhurile rele. Mă gândeam: „Cum am să arăt eu în faţa tinerilor pe care i-am mustrat că au fost într-o astfel de biserică? Categoric nu merg acolo.” Obosit însă de insistenţele fetelor am hotărât să le însoţesc şi în timp ce ne îndreptam spre adunare mă gândeam că atunci când voi ajunge acolo îmi voi căuta un loc mai în spate, lângă perete, pentru a mă putea apăra de penticostalii stăpâniţi de duhuri (în cazul în care ar sări la mine).

Când am ajuns acolo, fratii m-au rugat să ocup un loc în faţă, dar i-am refuzat. Mi-am găsit repede un loc mai în spate şi aşteptam încordat, dar şi curios, să văd cum se desfăşoară un serviciu religios la penticostali. La ora de rugăciune, un frate s-a rugat în alte limbi. M-am bucurat că nu e lângă mine şi în timp ce el se ruga eu mă uitam să văd ce se va întâmpla cu el… însă nimic din ce auzisem eu nu s-a întâmplat: nu l-au izbit duhurile de pământ şi nici nu a făcut spume la gură. În timp ce eu meditam la toate astea l-am auzit pe fratele rugân-du-se astfel: „Doamne, Tată, iartă-i petoţi acei care ne vorbesc de rău, căci până să cunoaştem Adevărul aşa am făcut şi noi!”

Auzind rugăciunea asta şi văzând cum lacrimile i se scurg pe obraz, un duh de pocăinţă mi-a cuprins întreaga-mi fiinţă. Atunci mi-am zis: „Doamne, nu este drept ca pentru nişte hulitori să se roage un bărbat plângând. Imediat, Domnul îmi vorbi printr-o soră:

„Tinere care cunosti Cuvântul Meu, de ce nu crezi când Duhul Meu vorbeşte?” Pentru mine, Duhul Sfânt şi darurile Lui erau ceva nou şi învăluit în mister. Auzind însă cuvintele acelea mi-am spus: „Doamne, eu vreau să cred, dar nu ştiu ce.” În clipa aceea, un frate s-a ridicat de pe genunchi şi Duhul Domnului îmi vorbi prin el astfel: „Tocmai de aceea te-am adus aici, ca să ştii ce să crezi şi ce ai să propovăduieşti!”

Ori de câte ori citesc versetele 24 şi 25 din 1 Corinteni 14 îmi vine în minte aceea adunare mică, acea zi de joi seara, când eu am luat hotărârea să rămân în Biserica Penticostală: „Dar, dacă toţi prorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina înaintea lui Dumnezeu şi va mărturisi că , în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.”

Viaţa mea de creştin s-a schimbat radical din momentul în care am experimentat prezenţa Duhului Sfânt în viaţa mea. Lucrarea

Duhului m-a uimit şi continuă să mă uimească.

În 4 iulie 1947 am încheiat legământ cu Dumnezeu prin apa botezului, iar primii mei mentori spirituali au fost fraţii Rusu Elisei (foto), care m-a şi botezat, şi Cozma Isidor, conducătorul Bisericii Penticostale din Dealul Mare, unde eram şi eu membru. Când ne întâlneam îmi dădea pasaje din Scriptură, iar la următoarea întâlnire trebuia să le explic ce am înţeles. Prin metoda aceasta am reuşit să citesc şi să înţeleg Scriptura. Printre primii mentori (învăţători) pe care i-am avut se mai numară şi Mihiş Nicolae, Mihiş Augustin, Gheorghe Sigartău (proroc si prezbiter), Lador Vasile (prezbiter), Georgiu Daniel. Fratele Mihiş Nicolae (proroc) a fost cel care m-a învăţat despre lucrarea Duhului Sfânt. Nu eram singurul tânăr pe care dânşii îl mentorau. Îmi amintesc cum mergeam împreună cu mentorii noştri la biserici, pe jos, peste dealuri, prin păduri. Noi, învăţăceii, îi înconjuram pe învăţători şi sorbeam fiecare cuvânt ce le ieşea din gură.

„Aduceti- vii aminte de mai marii vostri, care v-au vestit Cuvdntul  lui Dumnezeu.” (Evrei  13.7)

În 1948, la un an dupa botezul meu, m-am casatorit  cu Isai Raveca  din comuna  Ciceu-Giurgești județul Bistrița Năsăud

In Giurgesti  am locuit 22 de ani, si in timpul  acesta  I-am avut ca mentor  pe fratele  Bangian  Costan  din comuna Negrilesti,  satul Purcaret.  Durnnealui era ordinat  prezbiter  si era si proroc.  EI m-a invatat despre randuiala in Biserica cu privire la darurile Duhului Sfanr, cum trebuie sa fie staruinta dupa Duhul Sfant, sa nu existe indemnuri  la staruinta  de genul „spune dupa mine … ” sau .zi ~a …” etc. Felul lui de a trai, credinta lui in Isus Hristos au fost un model demn de urmat, atat pentru  mine,  cat si pentru  cei din biserica.

Un alt mentor  pe care I-am avut in acea perioada  a fost fratele Stanciu loan din Ciceu Cristur.  Dansul  era pastor  si, de asemenea,  era si proroc.  De la el am invatat  cum sa verific  daca un proroc vorbeste  din partea  Dornnului  sau nu.

Si fratii Murza  Alexandru  si Sirna loan  au avut impact  in viata mea de credinta. Dansii m-au ordinat ca prezbiter in 1954. Atat inainte de ordinare, cat si dupa, dansii  mi-au imbogatit  cunostin­tele biblice  prin sfaturile  si indemnurile intelepte  pe care mi le dadeau.  Multu­mesc lui Dumnezeu  ca S-a folosit  de toti acesti frati extraordinari   ca sa mă formeze  pentru  lucrarea  la care EI m-a chemat.

Cand  am oficiat  prima  casatorie, pastorul  Rusu Elisei  mi-a fost alaturi, Vazandu-ma   nelinistit,  m-a incurajat spunandu-mi   ca inceputul  este mereu greu, insa cu timpul  ma voi obisnui. Odata,  dupa mai multi  ani de la acest eveniment,  mi-a spus:

 – Frate  Sandu,  m-am intalnit  intr-o zi cu un pastor  baptist,  care mi -a spus asa: „Frate  Elisei,  te-a depasit  Sandu Marin.”  Atunci  eu I-am intrebat  daca pe el l-a  depasit cineva si el mi-a raspuns ca nu. I-am spus atunci ca dupa el ramane pustiu pe drumul Evangheliei,  insa dupa mine raman oameni care ii depasesc  pe inaintasii  lor.

Cat este de adevaratl  Este deosebit de important  sa lasam in urma noastra ucenici  care sa poarte  Evanghelia  mai departe,  si in sensul  acesta II avem  ca bun exemplu  chiar pe Domnul  Isus.

Cativa ani mai tarziu, Departamentul Cultelor a cerut ca Bisericile Penticostale sa fie organizate  pe sectoare.  Atunci  a aparut diferenta intre pastor si prezbiter. Pastorul  primea  0 legitimatie  in care erau notate  toate bisericile  din sectorul lui. Prezbiterul  avea voie sa oficieze acte  de cult doar cu acordul  pastorului. Odata cu noua lege am fost ales pastor pe sectorul  ce cuprindea  urmatoarele localitati:  Dej, Maia,  Pintic,  Giurgesti, Negrilesti,  Purcaret  si Breaza.  Daca oficiam acte de cult in alta parte savarșeam o ilegalitate  si riscam  sa mi se ia legiti­matia  de pastor.

Alti mentori care si-au lasat amprenta in viata mea de slujitor au fost: Pop loan din Negreni, pastor pe raionul Dej, Miclea loan si Capillna Augustin din Fodora. Acestia  au fost printre  primii  prezbiteri care au recunoscut  chemarea  mea in slujire de catre Dumnezeu.

Din pacate, au fost si frati prezbiteri care s-au indoit de chemarea  mea si unii chiar au cautat sa ma ocoleasca,  Parerile rautacioase, cuvintele dure si respingerile nu m-au facut  sa renunt  la slujire.  Am continuat sa lupt pentru Domnul si pentru Adevar.  Nu spun ca mi-a fost usor sa trec peste toate, dar am trecut, prin harul Domnului  Isus Hristos  si tot EI m-a ajutat sa nu port ranchiuna  si sa iert din inima.  Am invatat  si 0 Iectie din toate astea: cand voi ajunge  eu mentor  sa nu ma comport  cu tinerii  asa cum s-au comportat  ei cu mine.

In toamna anului 1974 m-am inscris la cursurile biblice de instruire pastorala organizate de fratii din Conducerea Cultului la Bucuresti. Am avut parte de profesori  foarte buni, bine pregatiti, prin care Dumnezeu m-a invatat multe lucruri.

Fiecare slujitor intampina greutati in lucrare și are parte de multe lucruri neplacute. lnsa nu trebuie sa uite că el trebuie sa-l placa Domnului mai întai și apoi bisericii. Nu trebuie sa uite ca slujirea lui trebuie sa fie fara pata  și fara zbarcitura. Datoria Bisericii este sa-l sustina în rugaciune și sa-l ajute atunci cand are nevoie.

Imi amintesc ca, odata, mai multi pastori tineri m-au invitat la o intalnire de-a lor pentru a-mi cere sfatul cu privire Ia marturisire, cum trebuie ea facuta. Le-arn spus cum am procedat eu și cred ca așa și trebuie făcut. Pastorul, diaconul sau alt membru din comitet nu trebuie sub nici o forma sa divulge la altii (nici macar sotiei!) destainuirea facuta de membrii bisericii. Marturisirea este confidentiala și așa trebuie sa rămana ,cu o singură exceptie: dacă cel ce se marturisește urmeaza sa facă vreun rau cuiva sau lui insuși.

Sfatul meu pentru pastori  și prezbiteri este urmatorul: ,,Luati seama dar, la voi înșivă și la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului pe care a caștigat-o cu însuși sangele Sau” (Fapte 20:28).

, Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul  în Numele Domnului Isus .și mulțumiti prin El lui Dumnezeu Tatal.”  (Coloseni 3:17)

Am luptat pentru promovarea tineretului In slujbe bisericești și i-am îndemnat pe cei varstnici sa predea ștafeta.

In 1989 am fost numit in Comisia de Propuneri alaturi de alti patru frati: Pavel Bochian, Alecsie Vamvu, Gagea loan, Ghinut Vasile. Datoria noastra a fost sa propunem cativa frati pentru comitetul Filialei Oradea. Printre candidati se aflau și Mudura Florian  și Marinel Mesaro. Danșii erau tineri, erau deja membri in Filiala Oradea  și amandoi absolvisera Seminarul Teologic Penticostal de la București.

Eu i-am propus pe cei doi  și fratele Ghinut și cu fratele Gagea au fost de accord cu propunerea mea, însa fratele Bochian și fratele Vamvu au fost impotriva, motivand ca Departamentul Cultelor nu-i va accepta pe cei doi propuși  de mine.Deci eram trei contra doi, tot nu puteam face ceea ce ne doream; am continuat totuși sa pledez pentru promovarea celor doi slujitori tineri. Le-am reamintit fratilor de personajul biblic Daniel. El era un om supus  și respecta toate legile și poruncile date de împarat, totuși în ceea ce privește restrictia pusa cu privire la inchinare, Daniel nu a mai putut fi ascultator. Inchinarea inaintea lui Dumnezeu a fost mult mai importanta,  mai importanta chiar decat propria-i viata.

In cele din urma, fratele Bochian ne-a spus ca 0 sa incerce sa trateze cu inspectorii Departamentului   și îi va ruga ca la alegerile Consiliului Bisericesc sa-i aprobe pe cei doi in conducerea Cultului Penticostal. Am spus atunci ca daca nu vor fi aprobati nu se vor tine alegerile, însa Dumnezeu a schimbat toate lucrurile prin revolutia din decembrie’89.

Noile alegeri s-au tinut la Cluj, fară reprezentantii Departamentului Cultelor, care in toti acei ani au controlat și manipulat alegerile. Dacă pe listele cu candidati aparea vreo persoana care nu ,juca” conform voii lor, atunci acea persoana era taiata de pe lista. In urma alegerilor din 1990 Florian Mudura a fost ales președintele Filialei Oradea, iar Marinel Mesaro, a fost ales președintele Filialei Cluj  și vicepreședinte al Cultului Penticostal.

Dupa revolutie, tinerii slujitori penticostali s-au adunat în București, la sediul Cultului Penticostal din strada Carol Davila 81, cerand ca vechea conducere sa fie inlocuita cu tineri.

Fratele Trandafir,  știind că eu eram un sustinator al celor tineri m-a chemat de urgenta Ia București, deși nu eram în Consiliu Bisericesc. Ajuns acolo, i-am gasit pe tineri adunati la demisolul cladirii și punand la cale înlocuirea batranilor din conducerea Cultului.

Am stat de vorba cu ei  și, printre altele, le-am reamintit de greșeala lui Roboam, care a ignorat sfatul batranilor în favoarea celui primit din partea tinerilor, rezultatul fiind unul catastrofal – dezbinarea lmparatiei (Împarati 12:6-13).                                                . .

Am propus ca în noul Consiliu Bisericesc, pe langa batrani sa fie aleiși tineri, urmand sa propunem aceasta varianta și celor mai în varsta care ne așteptau sus la etaj. Pentru ca aceasta propunere sa intre în vigoare aveam nevoie de acceptarea acestora. Dintre tineri,  Moise Ardelean a fost primul care a acceptat sfatul meu, iar apoi și restul.

Inainte de a intra în camera unde erau adunati fratii în varsta am auzit pe unul dintre ei zicand:

–     Ce cred ei? (se referea la tineri). Daca punem înaintea fratilor problema aceasta (a alegerilor pentru Consiliul Bisericesc) mai multi vor f1 de partea noastra, decat de partea lor.

Ajuns In fata batranilor, mi-am început cuvantarea de la cuvintele auzite.

– Fratilor, ne-am luptat ani de zile împotriva dezidentei, iar acum ne   facem și noi dezidenti? Calculam cati sunt cu ei și cati sunt cu noi? Sa învatam de la Samuel, care, deși a fost înlaturat, așa ca și noi, batranii, nu a încetat sa se roage pentru popor:     ”Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă”. (1 Samuel12: 23).  Haideti sa-i acceptam pe cei tineri în Conducerea Cultului, sa ne rugam pentru ei și sa-i învatam din experientele noastre.

Fratele Sandru Trandafir a fost primul care a acceptat propunerea mea și a sustinut-o. Si ceilalti frati au acceptat ideea, de asemenea. Duhul Domnului a lucrat în acea zi și nu s-a ajuns la dezbinarea Cultului.       . .

Mai tarziu s-a format un Consilu Bisericesc în care au fost aleși   și tineri și batrani, printre care am fost  și eu. Implicarea tinerilor în conducerea Cultului a fost un lucru bun, un semn de unitate frateasca.

In 1992 mi-am depus cererea de pensionare la Filiala Cluj. Am continuat sa fiu pastor de sector  1 membru în Comisia de Disciplina a Filialei Cluj pana în anul2003, cand am depus o alta cerere rugand sa mi se aprobe predarea sectorului unde slujeam unui pastor mai tanar ca mine, și anume fratelui Miclea Daniel.

Am continuat sa fiu consilier la Casa de Pensii și Ajutoare, unde am fost numit imediat dupa revolutie, pana în anul 2011, cand mie și altor frati mai în varsta ne-a fost aprobata cererea verbala pe care o exprimasem cu ceva timp înainte, de a  fi înlocuiti cu frati mai tineri.

Cred ca este bine ca fratii mai în varsta sa dea întaietatea celor mai tineri în conducerea Bisericii. Nu spun ca noi, cei mai în varsta nu mai suntem de folos, însa puterile noastre sunt mai limitate. Nu mai putem face fata la tot ce implica conducerea unei

biserici. Daca ne retragem în linia a doua nu înseamna ca trebuie sa ne oprim din a sluji. Experientele noastre în lucrarea Domnului li pot ajuta pe cei tineri sa fie mai buni și sa faca mai putine greșeli. Sfaturile noastre  și rugaciunile noastre pentru ei sunt foarte importante.

Moise a lasat un urmaș nainte de a merge la Domnul, pe Iosua, iar poporul evreu a cautat sa placa Domnului. Iosua nu a mentorat pe nimeni, nu a lasat în urma lui un lider, iar dupa moartea lui poporul evreu s-a îndepartat de Domnul.

Dumnezeu sa va lumineze pe fiecare și sa va dea întelepciunea  de a ști cum sa procedati pentru binele bisericii.

Lucrarea de mentorare nu este ușoara, însa trebuie facuta..Domnul Isus ne-a lnvatat cum trebuie sa fie un mentor și cum trebuie sa mentoram.sa lasam frati demni de a purta mai departe Cuvantul lui Dumnezeu.

Dumnezeul pacii sa vă sfinteasca El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru sa fie pazite  întregi, fara prihana, la venirea Domnului nostru, Isus Hristos” (1 Tes. 5:23).

Indemnul meu pentru fiecare este:

,lata  de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatalui Domnului nostru,Isus Hristos, din care își trage numele orice familie,  în ceruri și pe pamant, și-L rog ca, potrivit cu bogatia Slavei Sale, sa vă faca să va întariti în putere, prin Duhul Lui, în omul din launtru, așa încat Hristos sa locuiasca  în inimile voastre prin credinta; pentru ca avand radacina și temelia pusa  în dragoste, sa puteți pricepe  împreuna cu toți sfintii care este largimea, lungimea, adancimea și înaltimea; și sa cunoașteti dragostea lui Hristos, care  întrece orice cunoștinta, ca sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu. Jar a Celui ce, prin puterea care lucreaza în noi, poate sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi, a Lui sa fie slava  în Biserica și în Hristos Isus, din neam  în neam,  în vecii vecilor! Amin!”   (Efeseni 3:14-21)

Multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a lucrat în viata mea în toti acești ani, ca mi-a pastrat mintea clara putand astfel sa transmit adevarul despre tainele Scripturii, tainele vietii creștine, în viata de familie sau în societate, atat prin predici, cat și personal. Adeseori, fratii din tara și din diaspora ma suna pentru a-mi cere sfatul unor probleme bisericești sau familiale, _iar acest fapt ma bucura, deoarece mai pot înca sa fiu de folos celor în nevoi.

Aduceti-va aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvantul Lui Dumnezeu; uitati-va cu bagare de seama la sfarșitul felului lor de vietuire și urmati-le credinta! Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!” (Evrei 13:7-8)

Sursa: CuvantulAdevarului

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: