Skip to content

Învierea

Aprilie 15, 2012
Mă întreb de ce n-a aşteptat-o în mormântul în care a fost aşezat recent şi pe care ea îl ştia? Marcu şi Luca ne spun că în dimineaţa Învierii, ea împreună cu celelalte femei care o însoţeau în dorinţa de a înmiresma cadavrul lui Isus cu parfumurile şi mirodeniile procurate,  când au văzut mormântul gol au intrat înăuntru. Spre marea lor mirare El, iubitul inimii lor, nu era acolo! Cu siguranţă Isus ştia că ele vor intra în mormânt şi cu toate acestea a preferat să nu le aştepte acolo. De ce oare? De ce n-a vrut Isus să fie surprins de ele tocmai când Îşi împacheta ştergarul sau Işi făcea sul giulgiul? De ce a preferat grădina şi nu mormântul? Ce L-o fi determinat pe Înviatul Fiu al lui Dumnezeu să prefere acel ambient al întâlnirii Lui cu primul om după învierea Sa?
Să fie oare o aluzie la grădina Eden în care Dumnezeu a creat şi a aşezat prima pereche de oameni? Pe Adam şi Eva? Şi dacă acolo în Eden omul a murit faţă de Dumnezeu şi a fost alungat din prezenţa Lui, acum în dimineaţa Învierii Dumnezeu îl va invita pe om din nou în prezenţa Lui într-o altă grădină. Mesajul morţii a fost rostit într-o grădină. Mesajul învierii a fost adus tot într-o grădină. Nu ştim ce durere o fi simţit Eva când a rostit Dumnezeu în dreptul ei blestemul, dar ne putem imagina bucuria pe care a trăit-o Maria când ,,Grădinarul” Isus i-a rostit numele în dimineaţa Învierii. Nu ştiu exact de ce a ales Cristos acea grădină. Poate a făcut-o cu scopul să ne ajute să ne amintim că în Eden mai era un pom, pomul vieţii din a cărui rod vor mânca toţi cei ce vor birui în lupta cu păcatul.
Să fie oare o aluzie la faptul că odată cu învierea lui Isus din morţi, Dumnezeu ne invită să nu ne mai trăim viaţa în mormintele dezamăgirilor şi ale frustrării ci să tânjim după grădina miresmelor vieţii înnoite în Cristos. Dacă Învierea lui Cristos a avut loc undeva în aprilie – mai, îmi imaginez frumuseţea acelei grădini. Coloristica florilor. Mireasma parfumului. Dar cum ar putea arăta altfel viaţa în compania Celui Înviat din morţi decât aşa.
Probabil Cristos a ales grădina ca loc al întâlnirii Lui cu omnul pentru a-i aminti acestuia că nu moartea ci viaţa are ultimul cuvânt în existenţa noastră a celor care suntem urmăriţi de umbra morţi. Că duhoarea morţii este înlăturată de parfumul eternităţi. Vorba lui Augustin ,,El ne-a ucis moartea prin preaplinul vieţii Sale şi cu o voce de tunet ne-a chemat din această lume la El, din tainicul lăcaş de unde a purces spre noi, mai întâi în sânul unei fecioare, unde şi-a adăugat calitatea de om, această carne muritoare, aşa încât ea să nu mai rămână pentru totdeauna muritoare” (Confesiuni, Cartea a IVa, V:19)
De ce a preferat Cristos grădina ca loc al întânirii cu omul după Învierea Lui? Probabil să spunem împreună cu poetul care zice: ,,Şi dacă-i drept să-nvie frunza iar Şi florile ce din pământ răsar, Cu-atât mai mult Acel ce le-a creat trăieşte e viu cu-adevărat”.
Nu am fost atunci în acea grădină când Isus a chemat-o pe Maria pe nume şi nici în seara Învierii când Isus le-a arătat ucenicilor cicatricile din mâini şi coastă. Nu am fost nici cu cei doi spre Emaus şi nici după o săptămână lângă Toma. Nu am avut privilegiul ca şi Pavel să-L văd pe Cristosul înviat. Nici măcar în vis. Dar sunt convins că într-o zi Îl voi vedea şi eu. Şi mai cred ceva. Că îl vei vedea şi tu cititorule. Da tu! Oricine ai fi. Iată ce spune Dumnezeu: ,,Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa 1:7)

Pastor Nelu Muresan, sursa: www.hristic.ro

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: